Pentru prima oara mamica.

Pe fundalul unei melodii care imi deregleaza usor conexiunile neuronale, dar care, spre deliciul lui fii’miu, tine aproximativ 7 minute, ma intorc sa scriu…de ce? Pentru ca atunci cand o mama va cauta pe google.ro/com „depresie post-natala” sau ” copilul urla, mie imi vine sa ma urc pe pereti” sa gaseasca o alta femeie care a trecut prin starea ei si sa se linisteasca vazand ca nu e singura.

In curand se fac 2 ani de cand schimb pampersi, 2 ani si 2 luni de cand nu mai am serviciu, aproape 3 ani de cand mananc fast-food doar la ocazii, 2 ani de cand trebuie sa ma rog de cineva sa ma suplineasca pentru a putea iesi in oras, la bere.

Cum incepe? Nu stiu exact. Cand incepe? Asta nici atat. Stiu doar ca atunci cand ti se urla in cap de la ora 22.00 pana la ora 1 noaptea, cand il tii la piept pentru a-l alapta si il vezi cum se-nverzeste si incepe sa vomite( la nici 2 luni) mai ceva ca poltergeistul… cand cel de langa tine face dansul ploii pe langa masa de infasat ca el sa nu mai planga ceva se intampla… Cert este ca incepe.

Cand ma pregateam de mers la spital pentru cezariana eram pregatita de miile de site-uri in care ti se spune: ” cand o sa-l vezi, o sa stii sigur ca e al tau”, ” o sa ti se declanseze instinctul matern”… dracie, ca nu a fost asa… cand era cu mine in rezerva..era al meu care dormea in continuu, care se inrosea cand facea caca, care era o papusa, frumos…dar cand am iesit pentru prima oara din camera si am mers pana la acvariul unde ii tineau pe nou-nascuti…m-am uitat lung la cei 10 copii, dispusi pe doua randuri… si m-a plesnit intrebarea: care e al meu? toti seamana la fel..

Acasa.. prima baita a fost un cosmar pentru noi: nu stiam cum sa-l tinem, nu stiam ce sa-i facem..dar aveam brevet de absolvent curs puericultura intensiv…
A urmat procesul alaptatului. Am zis gata aici e secretul conexiunii mama-copil. Este, e adevarat…dar abia dupa ce v-ati obisnuit unul cu celalat, cand deja miscarea fetei lui iti aduce soarele din nori..La inceput cronometram, ca sa ia copilul in greutate, ma plictiseam, muream de sete, uitam mereu sa imi iau paharul de apa…notam fiecare miscare a copilului…ca pana in final: momentul de noapte buna sa fie asociat cu „titi”. Un singur lucru m-a linistit: o fraza spusa cu viteza unui tren japonez: nu tuturor mamelor le place sa alapteze..unele se plictisesc.”…

Nu cred ca exista minunea: „am vazut copilul – instictul matern a navalit in mine”. Nu cred. Iti ia timp pana te obisnuiesti cu copilul tau, pana il accepti in viata ta.
Usor-usor treci si de momentele in care te inchizi in baie si incepi sa plangi si sa te intrebi: „da’ ce mi-a trebuit”, de momentele in care toti te enerveaza cu sfaturile utile sau inutile pe care ti le ofera, de momentele in care are ceva, nu stii ce si te uiti ca mata-n calendar pentru ca nu stii ce sa-i faci. Te obisnuiesti cu gandul ca viata ta nu o sa mai fie ce era inainte si ca niciodata nu vei mai pune capul pe perna si sa dormi somn adanc…pentru ca invariabial, indiscutabil te trezesti sa vezi ce se intampla, daca e invelit, daca nu e invelit…te plesneste vezica care nu mai tine asa bine ca inainte de sarcina….etc.

Nu m-am asteptat ca cel de langa mine sa inteleaga…ei traiesc altfel momentul, sunt mai stapani pe situatie si nu uneori inteleg prin ceea ce treci. Eu o numesc „criza de inceput” care trece usor, fara sa iti dai seama si fara sa constientizezi.

La mine, personal, a trecut in prima luna cand am ramas singura acasa si a trebuit sa ma ocup de toate.Pana atunci stiam ca mai este cineva langa mine. Si atunci cand, prietena mea care-i un bun psiholog, mi-a spus ca este normal ceea ce simt.

Usor, usor ajungi sa iti cunosti copilul sau asa ai impresia… usor, usor trebuie sa te linistesti si sa intelegi ca nu toate ne sunt puse pe masa de’a-gata…si ca daca atunci cand plange iti vine sa iti iei campii sa intelegi ca este normal si sa incerci sa il linistesti cu stii mai bine: leganat, titi, masat burtica sau dat drumul la apa de la robinet ca sa curga pentru 7 blocuri.

Dupa toate astea – se ajunge ca rasul lui sa fie cea mai buna comedie din lume care te face sa razi cu lacrimi, atunci cand plange sa il recunosti dintr-o mie, atunci cand iti pune mana pe fata sa zici: „m-a mangaiat un inger”…si tot asa… realizezi ca e copilul tau si ca viata dinainte de el a fost oarecum goala.

Publicitate

scrisoare catre Mosu’

Draga Mosule,

E noiembrie si inca e cald. Nu ma obisnuiesc cu noul climat. Mi se pare ciudat sa fiu in noiembrie si sa iti scriu pe o vreme de 22 de grade….Iti scriu de aici… de la birou, din locul in care imi petrec aproximativ 3 sferturi din zi( un sfert il petrec pe drum si acasa).

Mosule, nu ti-am mai scris de ceva vreme, dar nu pentru ca te-am uitat, ci pentru ca am crezut ca te voi obosi cu scrisorile mele… Mosule, esti bine, sanatos? Ai nevoie de ajutor in decembrie?  Mosule, imi spui si imi fac timp….Sper ca esti bine si ca o sa poti si anul asta sa ne vizitezi. Se pare ca anul acesta Mihai a inceput sa se indoiasca ca ai locui la Polul Nord… stii, a facut 10 ani….creste…. s-a inaltat, dar pistruii i-au ramas. Au inceput discutiile la scoala cum ca…stii tu..secretul… nu-i secret.. si altele… Copii, Mosule, copii…

Mosule, cum facem anul acesta? Am copii de la birou, de acasa… Mosule, trebuie sa ne intalnim si sa stabilim: cum, cand… Te rog sa nu uiti de zapada, Mosule, ca altfel nu-i Craciun. Poate anul acesta trimiti niste zapada pufoasa, mai pufoasa ca anul trecut, chiar pe 24 seara, ce zici?

Mosule, sa aduci niste bucurie pentru ca-i multa lume trista. Multa, Mosule. E prea trista si ii pacat sa mearga asa trista inainte. Trebuie sa le explici  ca toate supararile sunt trecatoare si ca nu fac decat sa ne creasca increderea in noi.

Mosule, te bat cu toate prostiile la cap… Te las cu bine.

Sa te gasesc sanatos de Craciun.

Iti trimit salutari si de la Ela, Mosule… Momentan, nu iti poate scrie, dar cum apare primul fulg de nea primesti binete de la ea.

Sa te gasesc sanatos de Craciun.

Anca.

PS: Sa vezi…un copil mare a facut un loc unde se depun scrisori pentru mos craciun online…  au si un concurs..sa vezi..premiul se acorda de catre un juriu care decide care este cea mai cuminte scrisoare……

Mosule, copii mari iti duc dorul mai mult decat cei mici……

mi-as dori ca me

downshifter – primit pe mail, azi dimineata.

Downshifter 

Fenomenul dezvoltat in Europa de Vest se refera la acele persoane care prefera sa isi petreaca mai putin timp muncind si mai mult facand lucruri simple: plimbari, vacante la tara, calatorii lungi cu trenul si cu barca.

CARIERA. In general, persoanele care devin adepte ale acestui curent nu sunt carieriste si nu vor sa se imbogateasca, preferand sa munceasca atat cat sa isi poata permite viata de zi cu zi si cat mai mult timp liber. De asemenea, dupa cum explica psihologul Aurora Liiceanu, a deveni adept al acestui curent implica si „o doza de renuntare la orgolii sau la vise de preamarire”.

ACTIVITATI. In afara de relaxare, unii „downshifters” aleg sa isi petreaca timpul liber facand voluntariat, donand bani sau bunuri catre organizatii caritabile in care activeaza temporar sau practicand diverse forme de arta.


Fenomenul downshifting – sau „dincolo” de top management

de Aurora Liiceanu

Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii
occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a
deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta
alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhică. Downshifting- ul
inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj),
refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca
de fapt, calitatea vietii individului, care este data nu de felul in
care se pozitioneaza el din punct de vedere material – nu iti trebuie
atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci
de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il
ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare
e vorba de o etica a muncii.

Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem
o societate care am demarat dupa ’90 in plin materialism grosolan si
exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o
dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie
desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate
a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un
om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit
unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se
spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o
sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod
excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori
materialist – excesive, spre deosebire de cealaltă societate, in care
oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul
vietii, dar si calitatea ei.

Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al
nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si
aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este
realizata cam la toate categoriile sociale…. Faptul ca exista oameni
care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de
inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie
sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru
ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o
anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu
zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada
in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de
centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea
data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism.

Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai
potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent
critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o
atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de
invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat,
cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora
de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei
o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala.

Numarul, cantitatea contează, si pretul.

In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante:
exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le
poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani:
relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul
unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.

Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga după bani si de a
uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text
foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se
intimpla la noi in Romania :”am vazut fete care, atunci cind s-au
angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa
musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer.
Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si
daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot
nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate
masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla
tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui
client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna
„multumesc”. Pentru simplul motiv ca „doar te platesc, nu?”
In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate.

E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca,
daca inainte exista acest stereotip – cind ai o fata este bine sa
intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru
iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai
pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa
tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla,
fetele nu se mai fac deloc profesoare – intra in jurnalism, daca au
noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai
degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci,
majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de
consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care
salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent
iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar
dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de
o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca
femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia
cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul
lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin
de bani, dar fara parinti – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge
violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma
de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti,
pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea
acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el
are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a
valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata,
plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii
personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la
serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi in
plina moda).Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Tineti minte ca in ’90 atractia fata de domeniul privat a fost marita
si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil
era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai
aduc bani, dar care psihologic motivează individul si il fac ca sa
accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru
prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie
psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus
ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia
ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa
fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru
copii si unde sa manance, individul nu mai are decit week-endul care
uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci
practic este o „deprivatizare” a individului. Acesta se intimpla la
noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita
graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine,
tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului.

Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi,
femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end
deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in
afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel
scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu
familia, pe care nu poti sa o neglijezi.
Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om „simplificat” , un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste
societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede
nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti
ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a
reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si
spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire.

Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de
timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza
foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de
partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste.

Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine.

Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre „a fi” si
„a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe „a face”,
fara simt critic, iar ceilalti sunt pe „a fi”, fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala.

Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt
peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul
computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si
cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de
vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta,
de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii
de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc
in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a
relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii
nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare
browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta
cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma.

Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce
in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu
Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a
unor principii psihologice adanci, care sigur modifica structura
personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii -,
admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la
televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care
sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea
este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala
poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te
poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti „marketa”etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi,
industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia
estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era
singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din
punct de vedere fizic… Acum daca se pierde acest lucru – cum este si
firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit
intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva
spunea intr-un interviu ca „toti oamenii vor fi foarte diferiti,
foarte frumosi, la fel”. Nu este decit o schimbare a formei,
continutul nu contează. Imaginea este totul.

Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de
unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie,
cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne
lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa?

Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara,
existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e bine -, astazi
nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa
suporti consecintele.

ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si
fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman
catre aceasta deschidere a vietii?

AL : Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de
cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar
transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene
de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca
sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme
patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea
lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula
si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca
ai numai natura, ca mananci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si
intri intr-un alt tip de nevroza.

ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema
aceasta te paste ruperea totala de lume.

AL :Haideti sa luam fenomenul „hippies”, care sa zicem ca nu poti sa il
vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi
daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz
apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din
cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre
rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au
fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul
nou. Pina la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea
este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in
societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te
mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de
ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o
facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se
poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34,
35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se
poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa
impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si
fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a
compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux,
pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il
iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de
nimeni. Este o actiune voluntar – monoparentala la aceasta categorie.
Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata
incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam
filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii.
Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti
mai trebuie alti 15 ani sa o explici.

AL : Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista
foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de
subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii
seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet,
ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii
seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie
sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum
esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie
sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens.
Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti.
Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si
simplu.

ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de
interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce
ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru
a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

AL : Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca
reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face
decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu
neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt
in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac
in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz
sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie
sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii.
Este o mare diferenta.

Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap
un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult
acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa
ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si
simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa
mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia.
Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai
mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei
un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa
lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul
raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra
capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi
prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.

ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile
downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi
capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care
au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne?
Daca da, in ce sens?

AL : Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai
multe motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul
placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri
si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in
sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul
placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii,
trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti
ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea
satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe
care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sunt
foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar
putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse
umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da
bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe
care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti
sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu
poti sa te retragi din lume.

Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa
intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba –
neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii
parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau
acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie
tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare.
Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista
oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel
de lucruri, dar sunt oameni care ar putea face ceva, dar care
prefera sa stea pasivi… Downshiftingul presupune o schimbare de stil
de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta
parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur
sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sunt oameni care ar
putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt
definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o
motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia,
natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca
oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe,
fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea
fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e
foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie
reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci cind
 esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

ganduri

toti fac si nu tac. mi-e un dor teribil de cei care tac si fac.

Rareori merg cu taxiul (doar in caz de nevoie)  si atunci cand il folosesc, imi place sa vorbesc cu domnii taximetristi. Am nimerit de-a lungul timpului diferiti oameni: asistenti sociali, constructori de tramvaie( aist domn mi s-a parut genial), baieti de bloc. Am descoperit ca este foarte usor sa judeci un om dupa o prima impresie.  Unii domni taximetristi mi-au oferit timp de cate minute mici lectii de viata, de istorie si omenie, lectii pe care nu le-as fi invatat de la nici un mare profesor maxim universitar.

Am realizat ca ne pierdem in spatele unor false imagini. Ne pierdem identitatea, ne pierdem respectul de sine, ne pierdem voiosia, ne pierdem bucuria, ne pierdem frumusetea.

Cea mai frumoasa discutie a fost cu un domn care m-a dus fain frumos pe bd. Magheru in timp ce imi vorbea atat de frumos despre oameni… despre conditia sociala a romanului si pofta dupa ce nu are.

E placut sa descoperi astfel de oameni, dar e trist cand vezi ce background slab ai… sunt NOOB la istorie si geografie.

de ce cred eu ca inseala femeile:

1. pentru ca e inselata  si prin gestul asta vrea sa se razbune;

2. pentru ca nu se mai simte apreciata – orice ar face, cel de langa ea gaseste mereu motive de nemultumire;

3. se simte sclava respectivului partener;

4. nu mai primeste semnale cum ca ar conta daca e intr-o rochie sau in camasa de noapte a bunicii;

5. pentru ca spera ca in urma acestui gest, domnul sa-si dea seama ce-a avut langa el.

6. pentru ca orice femeie vrea sa se simta iubita;

7 . pentru ca intervine rutina;

8. pentru ca adrenalina o face sa uite de probleme si, astfel, totul e roz acasa;

9. pentru ca nu mai crede in love forever love;

10. cel mai important(cred eu): pentru ca nu e sa fie…. daca se ajunge acolo, inseamna ca totul a fost degeaba si ca au fost doar niste ani petrecuti intr-o relatie care la inceput a fost frumoasa.