Pentru prima oara mamica.

Pe fundalul unei melodii care imi deregleaza usor conexiunile neuronale, dar care, spre deliciul lui fii’miu, tine aproximativ 7 minute, ma intorc sa scriu…de ce? Pentru ca atunci cand o mama va cauta pe google.ro/com „depresie post-natala” sau ” copilul urla, mie imi vine sa ma urc pe pereti” sa gaseasca o alta femeie care a trecut prin starea ei si sa se linisteasca vazand ca nu e singura.

In curand se fac 2 ani de cand schimb pampersi, 2 ani si 2 luni de cand nu mai am serviciu, aproape 3 ani de cand mananc fast-food doar la ocazii, 2 ani de cand trebuie sa ma rog de cineva sa ma suplineasca pentru a putea iesi in oras, la bere.

Cum incepe? Nu stiu exact. Cand incepe? Asta nici atat. Stiu doar ca atunci cand ti se urla in cap de la ora 22.00 pana la ora 1 noaptea, cand il tii la piept pentru a-l alapta si il vezi cum se-nverzeste si incepe sa vomite( la nici 2 luni) mai ceva ca poltergeistul… cand cel de langa tine face dansul ploii pe langa masa de infasat ca el sa nu mai planga ceva se intampla… Cert este ca incepe.

Cand ma pregateam de mers la spital pentru cezariana eram pregatita de miile de site-uri in care ti se spune: ” cand o sa-l vezi, o sa stii sigur ca e al tau”, ” o sa ti se declanseze instinctul matern”… dracie, ca nu a fost asa… cand era cu mine in rezerva..era al meu care dormea in continuu, care se inrosea cand facea caca, care era o papusa, frumos…dar cand am iesit pentru prima oara din camera si am mers pana la acvariul unde ii tineau pe nou-nascuti…m-am uitat lung la cei 10 copii, dispusi pe doua randuri… si m-a plesnit intrebarea: care e al meu? toti seamana la fel..

Acasa.. prima baita a fost un cosmar pentru noi: nu stiam cum sa-l tinem, nu stiam ce sa-i facem..dar aveam brevet de absolvent curs puericultura intensiv…
A urmat procesul alaptatului. Am zis gata aici e secretul conexiunii mama-copil. Este, e adevarat…dar abia dupa ce v-ati obisnuit unul cu celalat, cand deja miscarea fetei lui iti aduce soarele din nori..La inceput cronometram, ca sa ia copilul in greutate, ma plictiseam, muream de sete, uitam mereu sa imi iau paharul de apa…notam fiecare miscare a copilului…ca pana in final: momentul de noapte buna sa fie asociat cu „titi”. Un singur lucru m-a linistit: o fraza spusa cu viteza unui tren japonez: nu tuturor mamelor le place sa alapteze..unele se plictisesc.”…

Nu cred ca exista minunea: „am vazut copilul – instictul matern a navalit in mine”. Nu cred. Iti ia timp pana te obisnuiesti cu copilul tau, pana il accepti in viata ta.
Usor-usor treci si de momentele in care te inchizi in baie si incepi sa plangi si sa te intrebi: „da’ ce mi-a trebuit”, de momentele in care toti te enerveaza cu sfaturile utile sau inutile pe care ti le ofera, de momentele in care are ceva, nu stii ce si te uiti ca mata-n calendar pentru ca nu stii ce sa-i faci. Te obisnuiesti cu gandul ca viata ta nu o sa mai fie ce era inainte si ca niciodata nu vei mai pune capul pe perna si sa dormi somn adanc…pentru ca invariabial, indiscutabil te trezesti sa vezi ce se intampla, daca e invelit, daca nu e invelit…te plesneste vezica care nu mai tine asa bine ca inainte de sarcina….etc.

Nu m-am asteptat ca cel de langa mine sa inteleaga…ei traiesc altfel momentul, sunt mai stapani pe situatie si nu uneori inteleg prin ceea ce treci. Eu o numesc „criza de inceput” care trece usor, fara sa iti dai seama si fara sa constientizezi.

La mine, personal, a trecut in prima luna cand am ramas singura acasa si a trebuit sa ma ocup de toate.Pana atunci stiam ca mai este cineva langa mine. Si atunci cand, prietena mea care-i un bun psiholog, mi-a spus ca este normal ceea ce simt.

Usor, usor ajungi sa iti cunosti copilul sau asa ai impresia… usor, usor trebuie sa te linistesti si sa intelegi ca nu toate ne sunt puse pe masa de’a-gata…si ca daca atunci cand plange iti vine sa iti iei campii sa intelegi ca este normal si sa incerci sa il linistesti cu stii mai bine: leganat, titi, masat burtica sau dat drumul la apa de la robinet ca sa curga pentru 7 blocuri.

Dupa toate astea – se ajunge ca rasul lui sa fie cea mai buna comedie din lume care te face sa razi cu lacrimi, atunci cand plange sa il recunosti dintr-o mie, atunci cand iti pune mana pe fata sa zici: „m-a mangaiat un inger”…si tot asa… realizezi ca e copilul tau si ca viata dinainte de el a fost oarecum goala.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Pentru prima oara mamica.&8221;

  1. Nu sunt mamica inca dar sa stii ca ma ajuta articolul, macar sa ma pregatesc pentru cand va veni momentul.. E nevoie de articole pe bune despre ce provocari o sa apara, si bucurii, de ce nu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s